Proiectul Neptun Deep, evaluat la o valoare de până la 200 de miliarde de euro, introduce o vulnerabilitate strategică neașteptată pentru România. Deși este cel mai mare proiect de după 1990, controlul de facto asupra OMV este deținut de Austria, care deține 31% din companie. Problema majoră rezidă în faptul că Austria nu este membră NATO și menține o poziție neutră, ceea ce înseamnă că activul de pe platformă nu va fi apărat de armata austriacă în cazul unui conflict.
Estimările pentru zăcămintele din Neptun Deep variază între 100 și 200 de miliarde de metri cubi de gaz. Proiectul este împărțit în mod egal între OMV Petrom și Romgaz, însă participarea acestui din urmă a necesitat o plată de 1 miliard de euro către americanii de la Exxon. La prețul actual de aproximativ 1000 de euro pe mia de metri cubi, valoarea resurselor reprezintă jumătate din PIB-ul prognozat al României pentru anul 2026.
Securitatea proiectului este complicată și de tranzacțiile recente ale marilor investitori. Gigantul american Carlyle, care deținea active de 500 de miliarde de dolari, a vândut proiectul Midia către firma olandeză Mazarine. Această companie de profil are parteneriate de afaceri cu rușii de la Gazprom, ceea ce ridică semne de întrebare privind natura și destinația fluxurilor de energie în regiune.
O altă problemă critică vizează destinația finală a gazului extras, având în vedere că exploatarea ar putea începe în aprilie 2027. Există un risc major ca România să ajungă să exporte gazul de pe teritoriul său, în timp ce consumul intern ar putea rămâne nesigur. Soluția propusă pentru asigurarea consumului național este reducerea exploatărilor terestre și conservarea rezervelor pentru a acoperi necesarul de 8 miliarde de metri cubi pe an.
Miza principală în sectorul energetic nu este reprezentată de redevențele plătite statului, ci de accesul direct la resurse. În contextul instabilității geopolitice, precum războiul dintre Rusia și Ucraina sau crizele din Orientul Mijlociu, posesia gazului este vitală pentru supraviețuire. Fără un plan de utilizare internă, România riscă să rămână cu resursele pe teritoriul său, dar fără capacitatea de a le transforma în prosperitate economică pentru populație.
România este singura țară din Uniunea Europeană care își asigură peste 80% din necesarul de gaz din resurse proprii. Totuși, capacitatea de stocare rămâne limitată la doar 2 miliarde de metri cubi, o cifră mult sub nivelul de 6 miliarde de metri cubi raportat pentru Ungaria. Această diferență de infrastructură influențează direct reziliența energetică a țării în perioadele de criză.